Nu stiu cati dintre dumneavoastra v-ati fi imaginat ca una dintre atributiile de serviciu ale Politiei locale Iasi era aceea de a o urmari pe amanta primarului si a-i raporta edilului toate miscarile acesteia… Si nu oricum, ci in colaborare cu o echipa de detectivi si cu membri ai clanului Cordunenilor… Deh, misiune grea si complexa cand e vorba de amanta primarului… Nu stiu prea bine cum functiona colaborarea public-privat-interlopa…
Inteleg ca, pentru acuratetea urmaririi, s-au folosit si sisteme de supraveghere… Unul de localizare-instalat pe autoturismul utilizat de blonda, care le-a dat mari dureri de cap „spionilor primarului” cand masina a „vizitat” un service- si altul de inregistrare a convorbirilor si transmiterii de date- instalat in telefonul mobil cu care primarul o cadorisise pe blonda… Nu am aflat daca aparatura apartinea Politiei locale, detectivilor sau Cordunenilor… Inca…
Incerc insa sa-mi imaginez reactia primarului- aflat intr-o sedinta a Consiliului local sau intr-o intalnire oficiala, la primirea unui mesaj „A urcat intr-un Mercedes cu un tip cu barba”… Sau la primirea unei corespondente SMS, intre blonda lui si Giani: „Iubi te vreau… Vin la tine… ” Frumos, nu?
Inteleg ca intreaga tarasenie a pornit de la un denunt al ei…Deranjata de faptul ca nu mai suporta pretentiile de exclusivitate ale edilului… Care ii limitau libertatea de manifestare a sufletului ei sburdalnic…
Scandalul va trece… Justitia isi va spune cuvantul… Dar faptul ca Politia Locala Iasi si-a completat sine die atributiile, cu sarcina de a o urmari pe amanta primarului sau pe adversarii acestuia, va ramane… Si nu ca legenda…
By Daniel Fenechiu