Peste doar câteva ore ne vom bucura împreuna, toți creștinii, de minunea Învierii Domnului. Vom lua lumina din lumina, vom ciocni oua roșii si vom spune „Hristos a înviat”…Vom reflecta, poate, la patimile Lui, la Iuda si Maria Magdalena – realitati cotidiene si perene ale existentei noastre…. Si, poate, vom încerca sa fim mai cinstiti, mai toleranti, mai buni… Ne vom gândi – sunt silit de realitate sa folosesc tot „poate”- si la semenii nostri aflați in dificultate sau singurătate ori la cei de care ne despart supararile…. La cei aflați in azile si spitale, la cei aflați printre străini sau in teatrele de operațiuni militare – in căutarea unei bucati de pâine mai albe, la cei bătrâni, la cei singuri, la cei pe care suntem suparati si, nu in ultimul rând, la cei cu care viața a fost mai puțin darnică si care in zilele astea au masa goală sau săraca… Dacă nu putem mai mult…măcar un „Hristos a Înviat” din suflet… Chiar si in gând, dacă altfel nu se poate…. Si, nu uitati: in fiecare an, odata cu sărbătoarea Minunii Învierii Domnului, trebuie ca acolo unde speranța, bunătatea, omenia, cinstea, altruismul si darnicia au murit, sa învie…
