Reasezarile si mutarile care se întâmpla in politica românească urmare a multmediatizatului pact de coabitare Basescu-Ponta sunt atât de evidente încât doar cine nu vrea nu le vede. Practic cu excepția PSD-ului si UDMR-ului efectele intelegerii secrete dintre Președinte si Premier se produc si afectează toate celelalte partide.
In esenta proiectul de reconfigurare a clasei politice românești in regia Basescu-Ponta vizează doua tinte :
A) Faramitarea dreptei si anihilarea lui Crin Antonescu pentru ca ulterior, după europarlamentare sau, in cel mai rău caz, după prezidentialele de la sfârșitul lui 2014, sa se creeze un mare partid de dreapta in jurul lui Traian Basescu si a fidelilor acestuia.
B) Destructurarea PPDD si anihilarea lui Dan Diaconescu in vederea impartirii electoratului PPDD între PSD si Miscarea Populara- care ar urma ulterior sa fie factorul coagulant al marelui partid de dreapta pe care si-l dorește Președintele dupa încheierea mandatului.
Odată ce odiosul plan ar fi adus la indeplinire, in România ar urma sa existe doar trei forte politice parlamentare: un mare partid de stânga – PSD-ul, un mare partid de dreapta creat in jurul Miscarii Populare si omniprezentul UDMR , care ar continua sa fie joli-joker-ul politicii dambovitene.
In ceea ce privește faramitarea dreptei si anihilarea lui Crin Antonescu in vederea pregatirii constituirii marelui partid de dreapta al lui Traian Basescu, acțiunea a început odată cu încheierea pactului de coabitare dintre Presedinte si Premier si presupune următoarele „măsuri”:
1) Deteriorarea continua a imaginii Partidului Național Liberal in vederea subrezirii pozitiei acestuia in perspectiva europarlamentarelor si prezidentialelor de anul viitor. Mijloacele utilizate sunt cele clasice. Intamplator sau nu ministerele cu probleme sunt la liberali. Insuccesele sau balbele miniștrilor liberali sunt intotdeauna mai grave si mai intens mediatizate ca cele ale colegilor lor social-democrați. Succesele sunt întotdeauna ale Primului-Ministru si ale miniștrilor social-democrați. Va amintiti cumva de vreun succes al vreunui ministru liberal, altele decât cele ale lui Relu Fenechiu care din motive evidente nu vor putea fi fructificate? Sincer nu-mi amintesc ca Victor Ponta sa fi laudat vreun ministru liberal.. Îmi amintesc insa cum îl lauda pe d-l Pricopie după cel mai catastofal bacalaureat pe care l-am văzut. Sau pe d-l Dragnea in situația catastrofala in care se găsește administrația publica locală românească. Important si de reținut insa este ca atât in declarațiile Premierului, in media si in perceptia publica miniștri liberali sunt mai puțin buni, chiar mai vinovați decât cei social-democrați.In plus numărul de lideri liberali care au probleme vizibile si in stadii avansate cu legea este net mai mare decât cel al fruntasilor social-democrați.Cu un ministru in funcție condamnat la închisoare cu executare – chiar daca cu recurs, cu un primar de municipiu resedinta de județ arestat pentru corupție si aflat încă in arest preventiv si cu alți lideri la vârf declarații incompatibili de ANI, liberalii pierd teren in planul imaginii. In tot acest timp dosarele fruntasilor social-democrați se pritocesc in sertarele procurorilor… Sa existe vreo legătura între pactul de coabitare dintre Președinte si Premier si dosarele liderilor liberali? Sau pierderea Ministerului Justiției de către liberali? Evident întrun stat de drept acestea sunt pute alegatii…. Nu as putea sa nu observ si discrepanta repartizarii între liberali si social-democrați a ministerelor cu resurse …
2) Crearea de disensiuni atât in interiorul PNL, cât si in alianța acestuia cu Partidul Consevator si/sau alimentarea acestor disensiuni. Observatorii avizati știu ca derapajele primarului PNL din Baia Mare care au determinat excluderea acestuia din partid si mai ales , apariția Initiativei România Liberala, nu sunt evenimente izolate ci acțiuni premeditate care urmăresc slabirea PNL. Si mai știu ca acestea nu sunt singurele… Vizibila departare declarativa a PC-ului de liberali este un alt efect al Pactului de coabitare si a intelegerilor subterane dintre Basescu si Ponta. Daca mai adăugam recentele succese ale DNA in depistarea si destructurarea „grupurilor de criminalitate organizata” care „fiinteaza” in firmele varanului, începerea urmăririi penale împotriva ficelor acestuia si presiunea dosarelor deja „clasice” pe care le are „stăpânul Antenelor” nu putem decat sa ne întrebăm cât va mai trece pana când vom vedea partea a doua a thriller-ului „Soluția imorala”. Cu efecte tragice pentru liberali, care vor rămâne fără importantul suport al Antenelor in războiul cu Președintele si PSD-ul….
3) Anihilarea lui Crin Antonescu prin subminarea poziție acestuia in PNL si subrezirea imaginii sale publice. Actiunea a început demult. Tot cu metode clasice. Subminarea pozitiei Președintelui PNL in partid se realizează prin sustinerea si intensa mediatizare a adversarilor cunoscuți ai acestuia- Călin Popescu-Tariceanu si grupul Chiliman, prin susținerea disensiunilor dintre grupurile de influența din PNL (daca lucrurile scapă de sub control partidul slăbește, daca o grupare paraseste partidul este o disidenta, daca Crin se implica, cine se simte dezavantajat îl va dusmanii..), prin atacarea si anihilarea oamenilor Președintelui PNL. Cat despre subrezirea imaginii lui Crin Antonescu, prezentarea acestuia ca „Adormila” , „Razgandila” sau „Cacarau” a generat deja efecte negative in planul imaginii Președintelui Senatului. Sapatul in viața personală a acestuia, dezvaluirea corecta sau tendentioasa a anumitor întâmplări sau situații din viața intimă sau personală a Președintelui PNL, pigmentarea „dezvaluirilor” cu diverse inventii, alegatii sau picanterii exagerate si neverificabile intregesc tabloul transformarii unui lider politic, care in decembrie 2012 avea o intentie de vot de 55-60% întrunit de 20-25%…
4) Înființarea partidului politic Miscarea Populara. Odata înființata fundatia si testata ideea, urmare a feedback-back-ului optimist pe fondul catastrofalei guvernări USL-site, oamenii Președintelui au trecut la strangerea semnaturilor necesare înregistrării partidului la Tribunal. Potrivit informațiilor existente operatiunea de strangerea a semnaturilor – care a fost efectuată cu oameni din mai multe partide, este finalizată, depunerea cererii de înregistrare a Partidului Miscarea Populara fiind o chestiune de zile… Între timp s-a dat startul transferurilor de la PDL la MP… Primul transfer: deputatul Tomac, fost consilier prezidențial, un apropiat deopotrivă si al Elenei Udrea si al lui Traian Basescu. Au urmat , întâmplător exact urmare a descărcării Președintelui in Județul Argeș, vreo 22 de primari PDL. Primari care manifestanții-si simpatie pentru Miscarea Populara, au fost urgent exclusi din PDL. Nu de alta dar, neexclusi nu puteau fi transferati, plecarea voluntară fiind sanctionata cu pierderea mandatului… Si / sau era păcat ca dreapta argesana sa piarda 22 de primari… Vor urma -spun gurile rele, vreo 25 de parlamentari PDL si câțiva independenti… Si astfel dupa înregistrarea la Tribunal, Miscarea Populara va avea si parlamentari si Primari… Firesc pentru un partid cu aspiratii înalte…
5) Slabirea si controlarea Partidului Democrat-Liberal de către oamenii Președintelui. Deja PDL este slăbit. Un partid care si-a cam consumat substanta si care nu a gasit resurse sa-si revină. Un partid cu probleme de imagine, care amintește romanilor de nepopulara guvernare Boc, de taierile de lefuri, de plata contribuției de sănătate de către pensionari… Dar un partid care nu e condus de Elena Udrea- cum si-a dorit Președintele, ci de Vasile Blaga-cum nu si-a dorit Președintele… Un partid care sub conducerea lui Blaga poate oricând fi in alta tabăra decât tabăra Președintelui. Asa ca Elena Udrea a trebuit sa rămână in partid dupa ce a pierdut prin alegeri șefia partidului, urmând sa poată pleca doar când in PDL va apărea sau se va impune un lider mai prietenos. Cum nimeni n-ar putea sa ignore caracterul prietenos cu toate taberele al lui Cătălin Predoiu, prietenia si comunicarea dintre PDL si MP fiind asigurata, pedelistii care vor sa se transfere la MP pot s-o facă nestingheriti si cu sufletul împăcat, întrucât in PDL lucrurile vor merge cum trebuie. Vasile Blaga, Stolojan, Cezar Preda si Flutur vor înțelege care e mersul istoriei, le va explica coerent Cătălin Predoiu, iar daca nu vor înțelege vor începe problemele… Acele probleme care odată pornire cu greu se mai rezolva. PDL-ul va trebui sa facă frumos, sa nu atace Miscarea Populara si liderii acesteia, sa excludă toti primarii care vor sa se transfere la MP si sa nu excludă consilierii locali si județeni care, deși nu pot sa se transfere la MP (transferul de consilieri e interzis in orice mod…scapare a legii..) vor trebui sa reprezinte interesele MP. In plus PDL va trebui sa scoată 3-4 europarlamentari, pentru ca la momentul reunirii tuturor formelor de dreapta sa vina cu o zestre corespunzătoare…
6) Cat despre Forța Civica, Noua Republica si PNȚCD, acestea vor avea optiunea absorbirii in Miscarea Populara sau zadarniciei finalizate prin desființare. Spun opțiune având in vedere ca exista si posibilitatea ca liderii acestora sa nu înțeleagă esenta pactului de coabitare. Dar pana in 2016 au tot timpul…
Scenariul presupune ca PNL-ul, slăbit de scandaluri, disensiuni si disidente, poate chiar exclus de la guvernare de partenerul sau mai puternic din USL, va obține la europarlamentare 18-20%, PDL-ul slăbit la rândul sau dar beneficiind de ce a rămas din rețeaua de filiale, va obține in jur de 10%, iar Miscarea Populara, beneficiind de sprijinul Președintelui si de esescurile Guvernului USL va culege 14-18%. Celelalte castigatoare ale europarlamentarelor vor fi -spune acelasi scenariu, PSD-35-38%, PPDD- 10% (obiectivul PPDD stabilit de conducerea partidului fiind 20%) si UDMR 5-6%. PC, Noua Republica, PRM, PNȚCD si Forța Civica ar urma sa nu obțină niciun mandat daca nu vor candida in coalitie cu partidele mari. Urmarea va fi aceea ca PSD-ul nu-l va susține la prezidentialele de la sfârșitul lui 2014 pe Crin Antonescu, care nu doar ca nu va câștiga prezidentialele dar nu va intra nici măcar in turul doi, in care se vor înfrunta candidatul susținut de PSD si candidatul Dreptei minus PNL (respectiv, MP, PDL,PNȚCD, Forța Civica, Noua Republica), probabil Victor Ponta si Cătălin Predoiu sau Elena Udrea.Iar ulterior, pe fondul nemultumirilor practic de necontrolat din PNL -generate de pierderea guvernării si înfrângerea lui Crin la prezidențiale, președintele perdant va fi debarcat iar PNL-ul- condus de aripa Chiliman-Moisescu va fuziona cu marele partid de dreapta controlat de Traian Basescu…
Va urma partea a doua – Planul de destructurare a PP-DD si anihilare a lui Dan Diaconescu…
Acesti ciini
flaminzi ,trebuie opriti cit mai repede .astfel cu ei ROMANIA NU VA MAI EXITA .