DESPRE UN PARTID IN COMA INDUSA… O ANALIZA PE CARE NU MI-AS FI DORIT SA O FAC

Anul 2014 a însemnat pentru Romania, nu doar victoria miscarii civice împotriva politicianismului – victoria clară a lui Iohannis împotriva lui Ponta, fiind in acest sens,  cea mai elocventa dovada, ci si începutul sfarsitului partidelor artificiale, rupte de realitatea socio-politica românească… Începând din 16 noiembrie 2014 – data la care romanii au confirmat trezirea la realitate, politica românească a intrat intr-o noua etapa, o etapa a proiectelor credibile si realiste, propuse de oameni credibili, pricepuți si curati… Indiscutabil, trecerea de la politicile populist – fanariote – care au caracterizat Romania ultimilor 25 de ani, la politici publice credibile si realiste – pe care votul din 16 noi 2014 au demonstrat ca romanii le prefera, nu va fi nici foarte ușoară, nici foarte rapida… Nu se va face peste noapte, dar valul fiind pornit, va crea o albie propice destul de repede… Sătui de populism, demagogie si minciuna – atât de cele venite din „stanga”, cât si de cele din „dreapta”, romanii au dat un semnal neechivoc, ca vor altceva… Si nu ceva spectaculos… Normalitate, respect, onestitate, proiecte credibile si realizabile, consecventa, responsabilitate si oameni credibili, pricepuți, curati si onesti… Votul din 16 noiembrie 2014, nu doar ca a marcat decisiv distanța imensa dintre politicieni si cetățeni – sau dintre asteptarile romanilor si preocupările politicienilor, dar a dat startul unui examen la care va fi supusa întreaga clasa politica…

#.  #.  #.

Nu întâmplator am început materialul dedicat situației actuale a fostului meu partid cu momentul 16 noiembrie 2014… Spun, nu întâmplator, întrucât fiecare partid – deci inclusiv PPDD-ul, va face obiectul examenului pe care va trebui sa-l treacă clasa politica… Pe scurt: proiect de tara, proiecte realizate din cele promise, consecventa, predictibilitate, lideri… Așadar…
Lansat in 2010, ca o alternativa la actuala clasa politica, proiectul de „partid al poporului” s-a adresat, in principal, maselor de oameni săraci, nemulțumiți de condițiile mizere de existența si de faptul ca, timp de 20 de ani, niciunul dintre partidele existente nu a dat vreun semn ca ar fi preocupat real de soarta populației sărace… Structura construcției politice a fost gândită in jurul „omului providential” – Dan Diaconescu urmând sa joace rolul omului locomotiva, pe tiparul partidului de lider… Lansarea ideii de „partid al poporului” a avut loc pe 25 Iunie 2010, in seara in care Dan Diaconescu a fost eliberat sub control judiciar, din arestul Poliției Capitalei, rămânând simbolica scena de la sediul OTV, in care DD a fost descătusat simbolic, in prezenta unei mari multimi de OTV-isti, veniți sa sărbătorească impreuna cu „omul providential” eliberarea acestuia, ca „victoria binelui”… Construcția partidului- întinsă pe o perioada de 15 luni si realizată la a doua încercare( prima încercare, PP-ul, esuand la Curtea de Apel Bucuresti, prin respingerea cererii de înregistrare, din motive despre care va voi povesti cândva…) – a fost făcută, așa cum spuneam, in jurul „omului providential”- Dan Diaconescu, a programului lansat de acesta – mai întâi cele 20 de puncte, extinse apoi la 100 de puncte – si a postului OTV- practic vehiculul de propagare a programului si sloganurilor partidului si receptorul de feed-back-uri si totodata locul de întâlnire al fauritorilor viitoarelor structuri, inițial PP-iste si apoi PPDD-iste… Despre construcția partidului nu vreau sa vorbesc prea mult, întrucât, pe de o parte, am mai scris, iar pe de alta, majoritatea dintre cei implicați cunosc realitatile facerii… Ma rezum sa punctez doar, ca marea majoritate a celor care au crezut in PP, si apoi PPDD,  au fost oameni simpli, oameni dezamagiti, oameni care au crezut ca schimbarea este posibila… Buna lor credinta, simplitatea si naivitatea lor, încrederea lor deplina in „adevarul” propovaduit de „Televiziunea poporului” si de „domnii de la Bucuresti” au constituit premisele deturnării proiectului inițial si transformării acestuia in ceea ce este astazi…
Proiectul politic al „partidului poporului” a fost caracterizat de trei prioritati, respectiv: 1) modernizarea României prin aplicarea celor 20, si mai apoi 100 de puncte; 2) crearea unei noi clase politice, din oameni noi, din popor, ca alternativa la „USL si PDL/aceiasi mizerie”; si 3) asanarea societății romanesti prin intronarea dreptatii( banii inapoi/hotii la pușcărie, răspunderea magistratilor si curtile cu jurați)  si insuflarea unui nationalism moderat( repatrierea sabiei lui Ștefan cel Mare, opunere la oficializarea utilizării limbii maghiare si la arborarea drapelelor secuiești si ungurești,  in județele cu majoritati maghiare)…
Cu unele excepții, cele cateva deziderate evident populiste si irealizabile – cei 20.000 de euro( utopia lui Cojocaru)  si Compania Averea Poporului( idee a lui DD, imposibil de realizat intr-o tara membra UE) -si cu cateva adaptări la realitate a majoritatii dintre celelalte puncte esențiale – creșterea veniturilor si a pensiilor, reducerea si debirocratizarea  fiscalității, suspendarea plătii ratelor bancare pe termen de un an sau construirea a 200.000 de locuințe sociale pentru tineri, deziderate populare dar imposibil de aplicat „din condei” si fara o adaptare la realitatea economică –  programul propus de DD, era unul care putea fi viabilizat… Evident, curatat de populisme si amendat corespunzător astfel încât sa devină realizabil… Pentru ca, chiar daca majoritatea solutilor propuse, erau fie utopice, fie populiste, fie exagerate, problemele pe care urmau sa le „rezolve” erau corect identificate… Din pacate, nici DD si nici majoritatea liderilor PPDD, nu au încercat, nici sa optimizeze solutiile de început, nici sa identifice altele noi, la problemele corect identificate, preferând sa propună sloganuri… Ori, sloganurile – oricât ar fi de inspirate sau de penetrante, sunt sloganuri si nu soluții…
Nici in ceea ce priveste crearea unui „partid altfel”, a unei alternative la clasa politica „corupta si compromisa”- „USL si PDL/ Aceiasi mizerie”, lucrurile nu au mers mai bine… Mare parte din structura de conducere a noului partid a fost „populata” cu traseisti, veleitari si exclusi sau ramasi in afara altor partide… Evident, structurile astfel populate au rămas vasale, încă de la constituire, partidelor din care proveneau proaspăt – inscaunatii… Practic 80% din aleșii locali si 90% dintre parlamentari, au provenit din clasa politica pe care proiectul PP urma sa o schimbe… Cu oameni noi insa, nu cu rezervele si împrumutații de la PSD, PDL, PNL sau PC… In concluzie, noul proiect a promovat cam aceiasi oameni… Si, pentru ca „alternativa” creată de PPDD sa fie credibila, întâmplator evident, cei care astazi conduc ce a mai rămas din PPDD, sunt fie apropiații lui Vanghelie, fie apropiații lui Dragnea… Chiar nu mai stiu raportul de acțiuni in partid, dintre Dragnea si Vanghelie… Nici nu stiu daca mai contează…
Cât despre asanarea societății romanesti, tendința nationalista nu s-a dovedit a fi suficientă… Ideea justitiara s-a pierdut intre sloganuri si abordări duplicitate, intre demagogie si interese personale… Spiritul Crăciunului – care tocmai a trecut – si al Anului Nou – care e pe drum, ma face sa nu continui… Sa rezum, ca ideea justitiara a fost doar un balon de săpun…
In doi ani de construcție – urmare a valului imens de simpatie creat de proiectul PP si a muncii extraordinare a mii de oameni care, nu doar ca au crezut, dar au si propovaduit „revolutia violet”, PPDD-ul a atras peste un milion de votanti, obtinand la localele din Iunie 2012, peste 10% iar  la parlamentarele din 2012, 15%… 68 de parlamentari, 33 de primari si 3400 de aleși locali… In 2012…
Astazi, la doi ani de atunci, după doi ani de „reprezentare” a intereselor romanilor – marca Man& Co, sub obladuirea lui DD, partidul a ajuns la 3,67-4%… La 4 deputați si 2 senatori… La niciun primar… La sub 800 de aleși locali… Cu organizațiile decimate de oricine a vrut… Subiect de glume sau de mistocareala… E adevărat cu doi secretari de stat, cu un secretar general -adjunct al Guvernului, cu câțiva sefuleti de descentralizate si câțiva viceprimari si cu subventia de la stat… Asta s-o fi dorit? Cu siguranță nici eu si nici miile de oameni care au facut – prin munca lor si votul lor, din PPDD al patrulea partid, atât in administrația locală, cât si in Parlament, nu ne-am dorit asta… E adevărat ca n-au știut  – cum n-am știut nici eu, ca ceea ce construim nu este un „partid al poporului”, ci o societate comercială zisa partid… In care in cel mai bun caz, putem avea statutul de tolerați… In condițiile si cât vor actionarii…
Analizând ce a mai rămas, constat cu tristete: un partid in coma, ținut artificial in viața de alții, cât vor mai avea nevoie de el… Un partid care si-a abandonat electoratul, care si-a bătut joc de membrii, care a îngenunchiat in fata Puterii… Pentru cateva sinecuri… Un partid omorât de conducătorii săi… Un partid la dispariția căruia nu va spune nimeni, „Fie-i țărână ușoară…” poate cel mult „duca-se”…

By Daniel Fenechiu