Daniel Fenechiu: Situaţia în PP-DD s-a stabilizat

Liderul deputaţilor PP-DD, Daniel Fenechiu, a asigurat într-un interviu publicat luni că situaţia din partid s-a stabilizat după recentul val de dezertări, chiar dacă este posibil să mai plece unul sau doi parlamentari. El a mai anunţat că OTV ar putea fi relansat până la sfârşitul anului şi că nu este exclusă o campanie comună cu PDL de boicotare a referendumului pentru Constituţie.Rugat să explice cum s-a ajuns în situaţia ca grupul PP-DD din Camera Deputaţilor să piardă de la începutul legislaturii circa o treime din membri, Daniel Fenechiu a explicat pentru România TV că subiectul este unul „complex şi delicat”. El a arătat că „PP-DD nu a fost ferit de intrarea în partid a unor oportunişti sau persoane care au fost trimise de alte partide şi au reuşit să penetreze în rândul candidaţilor noştri”. „Ne-am trezit în situaţia în care pe listele noastre de consilieri şi de parlamentari au intrat oameni care nu aveau nicio legătură cu idealurile partidului. Motiv pentru care, după obţinerea mandatelor de consilieri sau parlamentari, şi-au dat arama pe faţă”, a mai declarat el.Daniel Fenechiu a explicat totodată că „s-au făcut tot felul de demersuri de a destructura PP-DD”. „Pe acest fond, o parte din deputaţii PPDD au părăsit partidul, unii dintre ei ducându-se către PC, alţii înfiinţând acest grup al independenţilor, ca urmare a unei discuţii între liderii grupului nou format cu stafful PSD, cu domnii Ponta, Zgonea, Sârbu şi Dragnea”, a adăugat liderul deputaţilor PP-DD.

Vorbind despre viitorul formaţiunii, Daniel Fenechiu şi-a exprimat speranţa că până „la sfârşitul anului vom fi la nivelul pe care ni-l dorim şi atunci vom avea şi arma noastră principală, OTV-ul”. El a spus că nu este exclusă colaborarea PP-DD cu PDL în vederea boicotării referendumului pentru revizuirea Constituţiei, dar că deocamdată este prematur să se pronunţe pe acest subiect. În privinţa situaţiei din partid, liderul deputaţilor PP-DD a asigurat că formaţiunea lui Dan Diaconescu „nu se destructurează”. „Situaţia s-a stabilizat, deşi nu pot exclude încă una-două plecări pentru că natura umană e diversă”, a declarat Daniel Fenechiu.

Reamintim că Grupul PP-DD din Camera Deputaţilor a pierdut în prima sesiune ordinară nu mai puţin de 18 membri, între care s-a numărat inclusiv liderul deputaţilor formaţiunii lui Dan Diaconescu, Mihai Radu Popa, exclus din partid pe motiv că ar fi negociat cu PSD. În aceste condiţii, grupul deputaţilor PP-DD numără acum doar 32 de membri, faţă de 48 la începutul primei sesiuni.

La Senat, PP-DD a pierdut doi aleşi în favoarea PC, rămânând astfel cu doar 19 reprezentaţi.

Preluare: ziuanews.ro

Share Button
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.