Sunt membru al grupului parlamentar, şi poate să aleagă lider al grupului, potrivit Regulamentului, şi un deputat care nu este membru PPDD. Am preferat să rămân în grup întrucât motivele nu aveau nicio legătură cu electoratul PPDD. Nu grupul parlamentar nu şi-a făcut datoria către electorat, ci partidul. În detrimentul susţinerii iniţiale.
Cum a ajuns PDD de la un partid de 16%, la unul de 3%
Negocierile pentru intrarea la guvernare au o poveste destul de interesantă. USL a câştigat în mod evident alegerile, cu aproape 70%. UDMR susţinea proiectele Guvernului. Erau două partide care puteau face Opoziţie: PDL şi PPDD. S-a luat decizia ca două comisii să negocieze cu PDL şi cu PSD. Eu a fost ales pentru negocierile cu PDL. O parte din deputaţii PDL au început să migreze şi au ajuns să fie mai puţini de 50, ceea ce nu însemna că nu puteau depune o moţiune. PDL era la mâna PPDD. Radu Popa avansase negoierile cu PSD şi se ajunsese la formă de înţelegere, care a deranjat conducerea PPDD şi Radu Popa a fost exclus. PSD se pregătea de ruperea cu PNL.
După excluderea lui Radu Popa, am preluat conducerea grupului parlamentar. M-am trezit în situaţia în care trebuia să gestionez două lucruri: exodul de plecări şi o anumită direcţie a partidului. Am ajuns în situaţia în care am terminat anul 2013 cu 8 senatori şi 22 de deputaţi. Începutul lui 2014 a însemnat dispariţia grupului de la Senat. Cât a fost Tudor Barbu nu au fost probleme pentru că era un lider autoritar. Există informaţii că liderul grupului, Vochiţoiu, a făcut demersuri pentru a destructura grupul.
Toată presiunea s-a mutat pe grupul de la Camera Deputaţilor. În luna februarie, în cadrul grupului a apărut o mişcare de resistenţă faţă de conducerea oficială a partidului. Dan Diaconescu era plecat în Italia atunci. În februarie, partidul era macinat de dispariţia grupului de la Senat şi de probleme în teritoriu. Parlamentarii au venit să-mi comunice nemulţumirea lor. În momentul în care 15 parlamentari i-au solicitat lui Dan Diaconescu să organizeze un Congres. Textual, Dan Diaconescu mi-a spus: „Dacă obţinem 5%, Simona Man va deveni europarlamentar, dacă nu, va avea loc un Congres“.
Nu mi s-a părut corect să mă autoinvit la guvernare. Conducerea partidului l-a invitat pe Ponta să ne facă o vizită la grup. Am fost pus în faţa faptului împlinit. Victor Ponta ne-a spus că trebuie să ne dea un test de precalificare pentru că nu are încredere. I-am spus că nu-i permit să-mi dea teste la mine la grup. Ne-a spus că voia să dea postul de ministru al Diasporei doamnei Simona Man, dar că aceasta nu a vrut. Ponta avea deja înţelegerea cu conducerea, dar erau parlamentari care nu priveau cu ochi buni ca partidul să devină o anexă a PSD.
La campania de europarlamentare nu a existat o coordonare. Exitau rezerve faţă de poziţia a doua ocupată de Simona Man. dacă nu a fost în stare să obţină un postd e deputat din moment ce ea a făcut lista, de ce să o trimitem noi la Bruxelles. Au fost organizaţii unde nu s-a făcut campanie. Nu am avut oameni în secţii de vot. Eu le-am spus că mai mult de 6% nu luăm. Şi am luat legătura cu un europarlamentar din alt partid, care mi-a spus să îl punem pe poziţia 3 sau 4. Însemna să avem 2.000 de oameni în secţiile de vot.
După europarlamentare, am avut o discuţie cu Dan Diaconesu. Mi-a comunicat că nu va organiza niciun Congres, că nu este vina conducerii partidului că am obţinut 3,7%. Eu am dat un interviu în care am cerut asumarea răspunderii. Am propus să ne prezentăm toţi demisiile pentru a organiza un Congres. A doua zi s-a încercat excluderea mea de partid. Înţeleg că Dan Diaconescu s-a opus.
La începutul lunii iunie am fost informat de la televizor că doamna Man şi domnul Neagu vor avea o întâlnire cu domnul Dragnea. Ni s-a pus pe masă un draft al colaborării şi mi-a spus să fac completări într-o jumătate de oră. Am citit pe site-uri că s-a încheiat acordul, apoi mi-a spus şi domnul Neacşu. Am solicitat conducerii partidului să supună dezbaterii Comitetului Executiv acest acord. Nu le-a plăcut acest lucru şi au încercat să mă marginalizeze.
Am decis să nu mai candidez pentru un nou mandat de lider al grupului. A generat bucurie în sânul lor. Au propus un nou lider de grup. Unii colegi mi-au spus că „nu poţi să pleci aşa“. Au contactat toate organizaţiile că eu duc partidul la PNL. Am rămas în grup, dar am decis să părăsesc partidul. L-am sunat pe domnul Dan Diaconescu să-i spun că am decis să ne despărţim. Nu mi-a răspuns trei zile.
Continuare: m.adevarul.ro