Senatorul PNL Daniel Fenechiu (vicepreședintele Comisiei juridice din camera parlamentară superioară) a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a scos la iveală capcanele din recent legiferata răspundere a magistraților.
Avocatul a început prin a sublinia necesitatea răspunderii magistraților (susținută inclusiv de către PNL), dar a subliniat că trebuie stabilit „echilibrul între presiune și răspundere” – cu alte cuvinte, eliminarea supraîncărcării cu dosare a judecătorilor și a procurorilor.
„Lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt cât se poate de evidente. Este firesc ca orice om care prestează o activitate publică să aibă o anumită formă de răspundere. Deci, din punctul ăsta de vedere, nici eu, nici Partidul Național Liberal nu vedem lucrurile altfel. Mai mult: Partidul Național Liberal a avut printre obiectivele din campania electorală instituirea unei măsuri de răspundere a magistraților, însă a unei răspunderi a magistraților care să nu facă altceva decât să îmbunătățească actul juridic și în niciun caz să nu se transforme într-o ghilotină sau într-un element care să afecteze curajul magistratului de a da soluții. E o mare problemă în a stabili echilibrul între presiune și răspundere”, a opinat Fenechiu.
În continuare, Daniel Fenechiu a arătat defectele tehnice care fac legea greu aplicabilă (ba chiar inaplicabil), precum și timpul îndelungat care se scurge până la pronunțarea unei hotărâri de către CEDO.
„Textul votat este, din punctul meu de vedere, greu aplicabil, pentru că mecanismul de a constata eroarea judiciară este frumos din punct de vedere descriptiv, dar mai puțin realizabil practic, pentru că ei spun în legea respectivă că eroarea judiciară se realizează în două modalități: în culpa gravă sau în rea-credință. Ea trebuie constatată de o instanță. De regulă, în practică noi vorbim de erori judiciare (și mă refer în principal la judecători, fiindcă la procurori e diferit) în momentul în care avem o decizie de la CEDO. Consecințele nefavorabile pentru justițiabil se manifestă de regulă după o hotărâre rămasă definitivă (adică o hotărâre dată în apel). Deci dacă hotărârea pe fond este ulterior modificată, ea nu va crea consecințe, întrucât cea care se aplică este hotărârea definitivă. Împotriva unei hotărâri definitive se pot face căi extraordinare de atac (contestații în anulare și revizuire), iar șansele admiterii unor asemenea căi extraordinare de atac, dacă ne uităm pe cazuistică, sunt destul de reduse și evident că se poate merge pe jurisdicția europeană la CEDO.
CEDO dă o soluție după un număr important de ani și de foarte multe ori decizia CEDO se referă la o procedură. Dacă procedura este legală, dar legea este proastă, atunci este anormal să răspundă magistratul. Magistratul-judecător poate să răspundă pe o hotărâre CEDO doar atunci când a îngrădit dreptul sau când a încălcat legea noastră. Iar dacă legea noastră nu este corelată cu legea europeană, e cam greu să tragi la răspundere magistratul român pentru că a respectat procedura – civilă sau penală – românească.
În ceea ce privește procurorii, lucrurile sunt puțin mai simple, pentru că, în situația în care trimiți în judecată pe cineva și actul de sesizare (adică rechizitoriul) este făcut cu rea-credință sau cu o culpă gravă (în sensul că sunt omise în raționamentul juridic anumite dovezi evidente – de exemplu, probe formulate de către inculpați – sau interpretarera legală a procurorului este una greșită și pe parcursul urmăririi penale s-au luat și măsuri privative de libertate sau măsuri asigurătorii: l-ai arestat pe om sau i-ai pus sechestru și a pierdut afaceri) și ulterior intervine achitarea, acolo temeiul răspunderii pentru procurori există. Însă pentru judecători legea adoptată mie mi se pare destul de greu aplicabilă – ca să nu fiu extrem de dur și să spun: «neaplicabilă».
O instanță internă, ca să dispună despăgubirea, trebuie să desființeze hotărârea în care constă eroarea judiciară. Adică te-a condamnat instanța penală la o pedeapsă și hai să zicem că efectiv se creează o percepție publică referitoare la faptul că acea hotărâre este o eroare judiciară. Ei bine, eroarea aia judiciară trebuie constatată de cineva.
Dacă tu nu poți să-ți valorifici dreptul de a constata eroarea judiciară printr-o contestație în anulare sau printr-o revizuire, atunci tot la CEDO ajungi. Și acolo, din punctul ăsta de vedere, cred că intervenția asta brutală, nu atât cu răspunderea patrimonială (fiindcă e firesc ca statul să răspundă pentru erorile judiciare), cât mai ales obligația statului de a se întoarce împotriva judecătorului cred că va genera un anumit tip de solidaritate între magistrați, pentru că fiecare dintre ei la un moment dat poate să pronunțe o hotărâre care să fie discutabilă. Și cred că vor fi extrem de atenți, în special datorită acestei consecințe.
Dacă nu există această obligație a statului ca să aprecieze – fie prin CSM, fie prin Ministerul Justiției – în ce manieră judecătorul a greșit și dacă este o greșeală imputabilă sau una de sistem (de legislație, de practică șamd), în situația aia probabil că magistrații și-ar fi păstrat libertatea mai bine, și atunci ar fi sancționat fără discuție eventualele decizii discutabile (ca să nu mă exprim altfel). Însă, când eu, judecător, știu că, admițând o contestație în anulare împotriva altui judecător (o contestație în anulare se face la o instană egală în grad), asta înseamnă că inculpatul condamnat urmează să primească despăgubiri, că statul le va plăti și se va îndrepta împotriva celui de-al doilea judecător, intervine și aspectul de colegialitate”, a detaliat Fenechiu.
Apropo de solidaritate: l-am întrebat pe Daniel Fenechiu dacă se așteaptă ca protestele magistraților să se înmulțească sau să se intensifice. În replică, senatorul liberal a estimat doar că ele vor continua. În continuare, parlamentarul jurist a deplâns faptul că parlamentarii, când au legiferat răspunderea magistraților, nu s-au gândit și să le îmbunătățească judecătorilor și procurorilor condițiile de lucru. Conex, Daniel Fenechiu l-a acuzat pe Șerban Nicolae de „viziune ușor revanșardă” în legătură cu magistrații.
„Nu știu dacă se vor intensifica, dar sunt convins că ele vor continua (au fost destul de mulți în stradă). Repet: eu cred că e normal ca magistratul să răspundă, dar cred că e nevoie de un echilibru în această răspundere și cred că viziunea celor care au reglementat răspunderea magistraților (și aici mă refer în special la Șerban Nicolae) este ușor revanșardă. Adică ei au în vedere niște cazuri (cazul Portocală sau cazul Camelia Bogdan) și bănuiesc că au gândit toată răspunderea magistraților pornind de la două cazuri pe care ei le consideră emblematice, și mai puțin de la marea masă de judecători și procurori, care sunt în regulă. Dacă aceștia eventual au un raționament cu care inculpații nu pot fi de acord, diferendul ar trebui să fie rezolvat prin căile de atac.
Ca să pragmatizez: atâta vreme cât nu te preocupă condiția de lucru a magistratului și-l lași pe judecător să intre în sală cu 50 sau cu 70 de dosare (cum se întâmplă cu mulți judecători din București: și în penal, și în comercial, și în contencios) sau dacă gradul de încărcare al unui procuror este de câteva sute de dosare pe an, atunci cu siguranță vom avea o sumedenie de situații care vor fi pretabile erorii judiciare. Când mă gândesc la procurori, mă gândesc că la un moment dat se poate ajunge la o răspundere din cauza faptului că ei nu pot în mod fizic să termine anumite dosare. Iar la judecători se poate întâmpla ca volumul foarte mare de muncă să genereze un anumit tip de judecată care nu întotdeauna este cel mai fericit, iar pe fond de oboseală și suprasolicitare să existe și soluții discutabile. Deci, din punctul ăsta de vedere, cred că s-a pus puțin carul înaintea boilor, cred că s-a dorit o reglementare exemplară, dar nu s-a avut în vedere varianta de echilibru.
Dacă normezi activitatea și spui că judecătorul intră cu 20 de dosare, iar procurorul în funcție de dificultate (și asta nu o spui tu prin lege, ci o spune CSM-ul prin secțiile care cunosc activitatea judecătorilor și procurorilor) și le faci o activitate prin care ei pot respecta termenele procedurale și așteptările societății, atunci fără îndoială răspunderea lor poate fi una efectivă. Însă în momentul în care îi supraîncarci, pui presiune pe ei și generezi această prezumție că orice hotărâre desființată generează culpa magistratului, riști să afectezi forma de răspundere și să generezi o anumită solidaritate a magistraților. Deci este unul dintre motivele pentru care Partidul Național Liberal a criticat această abordare. Repet: noi ne dorim ca magistrații să răspundă, dar într-un context în care forma de răspundere să fie una gândită echilibrat, în discuții cu magistrații și extrem de punctual: de la respectarea termenelor procesuale și până în momentul când au luat decizia”, a zis PNL-istul.
În încheiere, Daniel Fenechiu a estimat că președintele Klaus Iohannis va întoarce legea la Parlament, pentru reexaminare.
„Nu cred că o va promulga, dar cu siguranță eu nu pot vorbi în numele președintelui. Eu cred că președintele o va retrimite la Parlament cu niște obiecții – de exemplu: faptul că a fost menținută prevederea că un judecător sau un procuror trimis în judecată poate să lucreze la dosare până la camera preliminară. Inițial, era până îl suspendă CSM-ul. Urmare a interpelării mele făcute ieri (marți – n.r.) în plen, Șerban Nicolae și-a modificat amendamentul. Ăla ar fi un motiv. Doi: scoaterea președintelui din mecanismul efectiv de numire a șefului Înaltei Curți (unde președintele nu poate să refuze) îl pune pe președinte într-o situație mai rea decât cea a unui notar (cum îi plăcea lui Băsescu să spună) sau decât cea a unui secretar de primărie. Pentru că un notar public poate face o încheiere de respingere a actului pe care nu vrea să-l autentifice, iar secretarul poate invoca excepția de nelegalitate și să nu semneze actul. În schimb, președintele, oricine i se propune la Înalta Curte, trebuie să-l valideze. E o chestiune care nu face altceva decât să anihileze atribuțiile președintelui, prevăzute de articolul 94, litera c din Constituție.
Separat de asta: intervenția procurorului ierarhic superior pe motive de temeinicie este un motiv în plus. Toate acestea sunt niște motive care cred eu (la modul în care îl cunosc pe președinte) că vor face obiectul unei sesizări a Parlamentului cu o solicitare de reexaminare. În funcție de rezolvarea acestor probleme, eu cred că președintele va ataca și la Curtea Constituțională. Însă nu pot să omit posibilitatea ca președintele să se adreseze Comisiei de la Veneția sau GRECO și să folosească deciziile luate de aceste instituții în susținerea poziției pe care o are președintele”, a conchis senatorul PNL.
Preluare: https://psnews.ro
