BNC al PP-DD va discuta cazul senatorului Solomon, propunerile avansate fiind de suspendare sau excludere

Biroul Naţional de Coordonare (BNC) al PP-DD va lua în discuţie la începutul săptămânii viitoare situaţia senatorului Antonie Solomon, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, propunerile avansate fiind de suspendare sau de excludere a acestuia din partid, a declarat deputatul Daniel Fenechiu, vicepreşedinte al formaţiunii, vineri, pentru AGERPRES.

„Biroul Naţional de Coordonare al PP-DD va lua în discuţie în şedinţa de luni sau marţi situaţia generată de condamnarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului senator Antonie Solomon la o pedeapsă privativă de libertate, cu precizarea că soluţia este o soluţie de fond, e supusă căii recursului. La şedinţă urmează să fie invitat şi domnul Solomon”, a spus Daniel Fenechiu.

Vicepreşedintele PP-DD a adăugat că propunerile ce urmează să fi luate în discuţie în cazul Solomon sunt cele de suspendare sau excludere din partid.

„În discuţie se vor lua două propuneri care există în momentul de faţă. Prima propunere presupune suspendarea domnului Solomon până în momentul în care Înalta Curte va soluţiona eventualul recurs, pentru că noi credem că va declara recurs aşa cum a afirmat. A doua propunere este o propunere de excludere a domnului Solomon. Nu pot face evaluări asupra deciziei pe care o va lua Biroul Naţional de Coordonare, pentru că eu cred că şi poziţia domnului Solomon va fi avută în vedere. Nu trebuie să uităm că domnul Solomon, cu bune şi rele, este senator PP-DD. Pe de altă parte, nu putem să uităm că până la şedinţa de luni sau marţi şi domnul Solomon are posibilitatea să se autosuspende. Este o practică cunoscută în lumea politică. Deci, prin urmare, nu ştiu ce se va întâmpla luni sau marţi, însă, cu siguranţă, luni sau marţi această problemă va fi tranşată şi în mod transparent”, a adăugat Daniel Fenechiu.

El a ţinut să precizeze că joi, ziua în care ÎCCJ l-a condamnat pe Solomon, a avut loc o altă şedinţă a BNC al PP-DD (reuniune desfăşurată joi seară la Alexandria – n.r.) în cadrul căreia nu s-a dorit să se ia o decizie în acest caz.

„Am apreciat că nu este corect să luăm o decizie în lipsa domnului Solomon, iar datorită faptului că şedinţa nu avea pe ordinea de zi situaţia generată de domnul Solomon, întrucât la data convocării BNC nu ştiam că Înalta Curte se va pronunţa, domnul Solomon nu a fost invitat”, a mai spus vicepreşedintele PP-DD.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat joi pe senatorul PP-DD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. AGERPRES/(A – autor: Daniel Florea, editor: Cristina Tatu)

Share Button
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.