AJUNGE!!!!

Doar impreuna ii putem invinge!!!

Congresul deputatilor din Madrid.

Congresul deputatilor din Madrid, Comisia pentru afaceri juridice si drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

 

Fenechiu, optimist: PP-DD va avea la sfârșitul anului arma sa principală, OTV

Liderul de grup al deputaţilor PP-DD, Daniel Fenechiu, și-a exprimat încrederea, într-un interviu acordat rtv.net, că, până la sfârșitul acestui an, partidul va finaliza reorganizarea pentru a evita pe viitor dezertările, iar OTV va fi relansat.

Share Button

Daniel Fenechiu: Preşedintele vrea să blocheze orice referendum în condiţiile noii legi până în octombrie 2014

Daniel Fenechiu, liderul deputaţilor PP-DD, a declarat, vineri, că retrimiterea la Parlament de către şeful statului a actului normativ care modifică Legea referendumului constituie un demers “demagogic”, dar ”ingenios”, având scopul de a bloca orice desfăşurare a oricărei consultări populare în condiţiile noii legi până cel puţin în luna octombrie 2014.

Share Button

Daniel Fenechiu : Anunţul premierului privind investiţii de 10 miliarde de euro, o cacealma uselistă

Daniel Fenechiu : Anunţul premierului privind investiţii de 10 miliarde de euro, o cacealma uselistă

Liderul deputaţilor PP-DD, Daniel Fenechiu, a declarat, joi, pentru Agerpres că anunţul premierului Victor Ponta privind atragerea până la sfârşitul anului a cel puţin 10 miliarde de euro din investiţii străine reprezintă o ‘cacealma uselistă’, dar că, pe de altă parte, partidul pe care-l reprezintă va sprijini ‘orice demers rezonabil şi în interesul ţării’ indiferent de guvernul aflat la Putere.

Share Button

BNC al PP-DD va discuta cazul senatorului Solomon, propunerile avansate fiind de suspendare sau excludere

Biroul Naţional de Coordonare (BNC) al PP-DD va lua în discuţie la începutul săptămânii viitoare situaţia senatorului Antonie Solomon, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, propunerile avansate fiind de suspendare sau de excludere a acestuia din partid, a declarat deputatul Daniel Fenechiu, vicepreşedinte al formaţiunii, vineri, pentru AGERPRES.

Share Button

Presedintele vrea sa blocheze orice referendum in conditiile noii legi pana in octombrie 2014

Liderul deputatilor PPDD, Daniel Fenechiu a declarat, vineri, ca retrimiterea legii referendumului  la Parlament de catre presedintele Traian Basescu este un demers „demagogic dar ingenios”, transmite agentia Agerpres. Fenechiu atrage atentia asupra implicatiilor pe care le are reexamniarea legii, mai exact, blocarea organizarii unui referendum pana in luna octombrie 2014.

Share Button