AJUNGE!!!!

Doar impreuna ii putem invinge!!!

Congresul deputatilor din Madrid.

Congresul deputatilor din Madrid, Comisia pentru afaceri juridice si drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

 

Parlamentarii care au tradat PP-DD au iesit din politica

Puplicam in cele ce urmeaza un interviu cu Daniel Fenechiu, Liderul Grupului Parlamentar al PP-DD  in  Camera Deputatilor, despre perspectivele partidului pe care il reprezinta, in contextul puternicei campanii de racolari desfasurate de USL. Titlul ,,Nervi mari la PP-DD din cauza racolarilor ” apartine redactie, si este strict opinia reporterului….

Share Button

USL le promite membrilor PP-DD funcţii publice şi decontarea unor contracte pentru a li se alătura

Vicepreşedintele PP-DD Daniel Fenechiu a declarat joi, pentru Agenţia de presă r/News, că încă de la finalul anului trecut se exercită presiuni asupra membrilor PP-DD pentru a trece la USL, el precizând astfel că în “pachetul” oferit de cei din Uniune se regăsesc “funcţii publice importane” şi decontarea unor contracte. 
Share Button

Daniel Fenechiu: USL imi vaneaza oamenii

Functii publice importante si decontarea unor contracte. Cu asta sunt ademeniti membrii PP-DD ca sa treaca in barca USL-ului. Dezvaluirea a fost facuta chiar de vicepresedintele PP-DD Daniel Fenechiu.

Daniel Fenechiu denunta politica de racolari a USL

Share Button

Conferinta judeteană, în cadrul căreia a fost analizată activitatea din primul semestru al acestui an si, de asemenea, trasate principalele directii de actiune pentru semestrul doi.

Au fost prezenti presedintele Daniel Catalin Fenechiu, senatorul Stefan Stoica, deputatul de Fetesti- Tandarei, Mario Caloianu, avocatul Gabriel Musat, consilier local de Slobozia, viceprimarul minicipiului Urziceni, Nicolae Cristea, dar si sute de membrii din teritoriu.

Share Button

Fenechiu, optimist: PP-DD va avea la sfârșitul anului arma sa principală, OTV

Liderul de grup al deputaţilor PP-DD, Daniel Fenechiu, și-a exprimat încrederea, într-un interviu acordat rtv.net, că, până la sfârșitul acestui an, partidul va finaliza reorganizarea pentru a evita pe viitor dezertările, iar OTV va fi relansat.

Share Button