AJUNGE!!!!

Doar impreuna ii putem invinge!!!

Congresul deputatilor din Madrid.

Congresul deputatilor din Madrid, Comisia pentru afaceri juridice si drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

 

S.O.S. – E NEVOIE DE INTELEPCIUNE, LUCIDITATE SI COERENTA !

Recentele dezvoltări ale „năstrușnicei” (ca să nu spun aberantei) inițiative a vicepremierului Liviu Dragnea, președintele executiv al „partenerului” nostru din Protocolul de colaborare încheiat în 25 Iunie, care prevede „oficializarea”  migrației politice a aleșilor publici locali, au generat în PPDD o stare tensionată, de frământări, de neliniște… O stare dezvoltată pe fondul impunerii cu „forceps-ul” a alianței la toate nivelurile cu PSD, fără consultarea organizaților și, în opinia mea, fără o analiză realistă a implicațiilor/consecințelor acesteia… Îmi mențin opinia – exprimată constant, că lăsarea la nivelul organizaților județene a opțiunii de a stabili (sau măcar propune..) colaborările din teritoriu – în funcție de specificul concret al structurilor politice locale si de realitațile din organizațile noastre, ar fi fost o soluție mult mai oportună, care ar fi condus la întărirea organizaților și la evitarea excluderii sau marginalizării celor care au crezut ca democrația de partid înseamnă și altceva decât obediența față de centru… Analizând rezultatele implementării Protocolului de colaborare, la doua luni de la semnare, evident utilizând datele pe care le dețin, la plusuri pot menționa funcția de Secretar General adjunct al Guvernului – dobândită, indiscutabil merituos și în interesul partidului și al protocolului, de dl Neagu Liviu Robert, câteva funcții de Vicepreședinte CJ si de viceprimari, câteva descentralizate în unele județe și… Cam puțin aș spune, în raport de împrejurarea că marea majoritate a putinelor funcții obținute sunt în judeîe în care majoritățile în CJ-uri și CL-uri nu puteau fi făcute fără PPDD… La minusuri însă, nu pot sa nu constat nemulțumirile din organizații, depărtarea de PPDD a multora dintre susținătorii noștri, excluderea din partid sau marginalizarea tuturor celor ce au alte opinii – chiar și când acestea sunt raționale și justificate – și nu în ultimul rând, faptul că, în multe locuri, liderii noștri județeni și locali, fie sunt ignorați de „partenerii” din PSD, fie sunt chiar umiliți sau ”luați la mișto” când solicită aplicarea Protocolului… Cred, că dacă rațiunea protocolului ar fi făcut obiectul unei dezbateri în interiorul partidului și dacă decizia ar fi fost luată într-un Consiliu Național – cum frumos, dar inutil ”scrie la Statut”… – lucrurile ar fi putut sta altfel… Ca să nu spun că, dacă tot s-a luat cum s-a luat decizia încheierii protocolului, încheierea anexei de care se face vorbire sau măcar stabilirea riguroasă – și nu principială bazată pe.. „ne vom înțelege noi” …sau, „rezolvă dl Neagu”.. – a obligațiilor părților semnatare, ar fi eliminat multe din nemulțumirile ori tensiunile acumulate în organizații, generate de respectul pe care ni-l poartă „aliatii noștrii” din PSD…

Ultimul – până acum, pentru că mai pot urma… – act de prietenie pe care ni-l arată PSD-ul, Ordonanța propusă de dl. Dragnea, deschide posibilitatea reală de a pierde o mare parte dintre aleșii locali pe care îi mai avem… La o analiză atentă, nu numărul celor care ar putea pleca din motive ideologice este atât de ingrijorător – pentru că marea majoritate a celor cu vederi de dreapta au fost îndepărtați sau excluși, ci numărul celor care ar putea părăsi partidul angrenați în degringolada sau instabilitatea care se va crea când va fi dată ordonanța… Pe fondul nemulțumirilor de tot felul și al frustrărilor acumulate, al lipsei de informații exacte care să le permită o evaluare corectă, al lipsei unei comunicări adecvate cu consilierii și al manipulării pe care o desfășoară și PSD-ul, și UNPR-ul și dreapta – de multe ori prin foștii noștri colegi, deputați și senatori, migrați pe la alte partide…
Surprinzător, pentru mine, este faptul ca nu am văzut nicio reacție a PPDD-ului la acțiunea „partenerului” nostru Liviu Dragnea… Nu am văzut o ieșire publică de protest, nici din partea Președintelui PPDD, nici din partea Secretarului General, nici din partea vreunui membru BNC… Nu am văzut un comunicat… Nu am constatat să se fi convocat vreun CEx ori Consiliu Național, care să analizeze situația și să identifice soluții… Nu am văzut vreun protest, de orice fel – miting, pichetarea Guvernului, s.a.m.d… Concret nu văd nicio preocupare de niciun fel…  Si nu-mi amintesc să fi văzut în Protocol vreo obligație de a lăsa aleșii locali să plece…
Aleșii nostri locali au nevoie, acum mai mult ca oricând, de o reacție clară, fermă și neechivocă a conducerii PPDD. Care să le dea încredere, care să le dea speranța… Adică motive să nu plece… În calitatea mea de membru PPDD, de deputat și de lider al Grupului Parlamentar PPDD, vă cer să analizați de urgență situația existentă și previzibilele consecințe ale Ordonanței Dragnea – al cărei draft îl puteți regăsi, dacă nu îl cunoașteti, în Știripesurse… – și să aveți o reacție… Propunerea mea este să convocați vineri dimineața, dacă nu Consiliul Național, măcar un CEx lărgit, la care sa participe parlamentarii, președinții și secretarii executivi ai Organizațiilor Județene, primarii, vicepreședinții de CJ si viceprimarii municipiilor… Iar de mâine (28 August 2014), ieșiri publice ale liderilor partidului – in special a membrilor BNC, în calitatea lor de ”vârfuri” ale partidului și ”cei mai pricepuți și experimentati in management politic, comunicate, dialog real si comunicare cu liderii locali” ( președinți de OJ-uri, secretari-executivi, vicepresedinti de CJ, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali, militanți recunoscuți), vizite în teritoriu a coordonatorilor zonali, sâmbăta și duminică… Solicitarea unei opinii și a unor posibile soluții legale (acțiune în anularea OUG cu invocarea unei excepții de neconstitutionalitate și cu o cerere de suspendare a efectelor Ordonanței până la soluționarea cererii de anulare… sau altceva…) de la coordonatorul Departamentului Juridic și avocații/Juriștii din partid, o campanie pe Facebook (Mirel Prisăcariu și Adrianv Tusluc pe grupurile pe care le administrează, Renata Robu, Radu Negrescu, Ion Dumitrescu, Mirela Motrici, Dumitru Mihai si echipa dlui. Eduard Dumitrascu – exemplele pot continua…), mesaje de mobilizare și stabilitate – SMS-uri sau email-uri, la toți aleșii noștri locali (nu mă îndoiesc că dl. Neagu are în evidențele Secretariatului General numerele de telefon ale aleșilor locali PPDD)…
Cred că o nouă „cântărire” a argumentelor pro și contra menținerii Protocolului ar fi binevenită… Mai exact, dacă funcția de Secretar General Adjunct al Guvernului și cele câteva șefii de descentralizate justifică o capitulare în fața PSD și asumarea consecințelor Ordonanței Dragnea… Eu cred că nu…
Doar cu înțelepciune, luciditate, viziune și coerența putem depăși situația. Luând măsurile corecte vom da speranța și încrederea, atât de necesare aleșilor noștri locali, vom limita pierderile și vom putea reclădi atât structurile partidului, cât si încrederea românilor în PPDD.

București, 27 aug 2014

 

By Daniel Fenechiu

Share Button

One Response to S.O.S. – E NEVOIE DE INTELEPCIUNE, LUCIDITATE SI COERENTA !

  1. moshu49 spune:

    hm, cîtă vreme în comunicatul (totuşi) dat se spune că „PPDD nu este afectat de consecintele Ordonantei de Urgenta, intrucat alesii locali ai partidului raman fideli electoratului”, despre ce „motive să nu plece…” mai este vorba?
    pînă şi eu am priceput că schisma – PP vs DD – se adînceşte chiar dacă vorbele sînt „meşteşugite”.
    ps: pariez pe „PP” 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SA TE VAD * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.