AJUNGE!!!!

Doar impreuna ii putem invinge!!!

Congresul deputatilor din Madrid.

Congresul deputatilor din Madrid, Comisia pentru afaceri juridice si drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

 

CAZUL RARINCA: UN NOU EPISOD IN LUPTA INTRE SUSTINATORII SI CONTESTATARII MODULUI IN CARE SE FACE ASTAZI JUSTITIE IN ROMANIA..

O femeie acuzata de DNA ca ar fi santajat-o pe presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie si arestata preventiv timp de 6 luni, a fost achitata de instanta de apel, hotararea fiind definitiva. Informatile despre „cazul Rarinca” s-au raspandit rapid si au declansat un iures de nedescris intre cei care sustin ca lupta anticoruptie este doar o fatada pentru razbunari politice si abuzuri si respectiv, cei care dimpotriva, sustin ca contestatarii actiunilor DNA sunt cei care se tem ca vor incapea pe mainile justitiei sau acoliti de-ai acestora si ca ratiunea actiunilor lor consta in anihilarea institutiilor statului de drept si revenirea la o justitie de fatada…
Ca in orice razboi la baioneta, in care miza este libertatea si de ce nu, pozitiile si prosperitatea dobandite in ultimii 25 de ani de combatanti, arsenalul de disputa tine mai putin de argumente si mai mult de perceptie…
„Tabara” institutiilor- in spatiul public, Realitatea TV si B1TV, Evenimentul Zilei, Romania Libera, Revista 22, deontologii si jurnalistii pro-occidentali; in plan politic, in principal PNL si PND, benefiind de o larga sustinere populara- peste 60% dintre romani isi declara increderea in DNA- si de suportul extrem de activ al majoritatii ambasadelor occidentale, sustine ferm si constant ca unica ratiune a contestatarilor modului in care se face astazi justitie in Romania este aceea de se proteja de bratul legii, de a-si pastra pozitiile dobandite in ierarhia politica, administrativa si economica si de a-si salva de la confiscare averile dobandite prin mijloace frauduloase. In acest sens, sustinatorii neconditionati ai institutiilor, aduc ca argument suprem si irefutabil, faptul ca mai toate demersurile de modificare a legislatiei penale- in sensul limitarii ariei de actiune a DNA, a intaririi imunitatilor, a dezincriminarii unor fapte penale, a limitarii conditilor arestarii preventive s.a.m.d.- sau de legiferare a gratierii si amnistiei au ca initiatori parlamentari care au probleme cu legea sau apropiati ai acestora, ori provin din partide care critica constant Justitia si se pronunta pentru reformarea acesteia… Deviza acestei tabere pare a fi: „nu oamenii integri se tem de bratul legii, ci doar cei care au incalcat-o…”
De partea cealalta, „tabara” contestatarilor modului in care se face astazi justitie in Romania- in spatiul public, Antena 3 si Romania TV, Lumea Justitiei, basistii ramasi langa fostul presedinte, iar in plan politic, mai toata clasa politica actuala, minus PNL si PND, respectiv, PSD, UNPR, PLR, PC, UDMR, avad portavoce in persoana presedintelui Senatului, Calin Popescu-Tariceanu- acuza institutile de forta ale Justitiei- DNA si ICCJ, ca in fapt, sub stindardul luptei anticoruptie, actionand la comanda binomului Coldea-Kovesi, nu fac altceva decat sa-si distruga toti oponentii politici, precum si pe oamenii de afaceri care deranjeaza anumite interese… „Dictatura procurorilor”, „Binomul SRI-DNA sau Co-Ko”, „Parteneriatul ICCJ-DNA” sau „Interes ( al SRI, n.n.) pana la solutionarea definitiva a fiecarei cauze” sunt principalele argumente ale taberei conduse, la vedere, de Calin Popescu-Tariceanu… In plus, contestatarii grupati in jurul presedintelui Senatului, replica la acuzele ca vor modificarea legislatiei penale strict in interesul lor, cu argumentul ca modificarile profita tuturor romanilor si nu doar clasei politice- care reprezinta o minoritate- si aduc ca ultim exemplu de justitie la comanda, cazul Rarinca..Un om care a stat 6 luni in arest preventiv, pentru ca apoi sa se stabileasca prin hotarare definitiva ca e nevinovat… Un om simplu, nu un om politic… Insa un om care a deranjat-o pe sefa ICCJ si care pentru asta a platit… Inadmisibil intr-un stat de drept…
Cam asa arata, e adevarat intr-o poza generala, tabloul de forte si perceptii care se confrunta pe acest front… Din pacate insa, talibanizarea taberelor implicate in lupta pentru viitorul justitiei nu  e de natura sa ajute in niciun fel justitia romana… As putea spune chiar ca ii face doar rau… In plus, este evident ca niciuna dintre tabere nu are dreptate 100% in ceea ce sustine… Dar fiecare dintre ele au dreptate, cel putin in cate o privinta… Talibanii pro, au dreptate cand spun ca lupta anticoruptie trebuie sa continue si ca, indiferent de numele ori pozitia in societate sau stat a celor care au incalcat legea, acestia trebuie sa raspunda in fata Legii… Talibanii contra, au dreptate cand spun ca lupta anticoruptie nu trebuie sa fie demonstrativa sau sa devina un pretext pentru abuzuri si razbunari politice si ca cei care folosesc institutiile sau parghile legii cu rea credinta, trebuie sa raspunda… Cum atat coruptia , cat si existenta unor practici abuzive si nedemocratice in lupta anticoruptie sunt incontestabile, eu cred ca soarta statului de drept si increderea in justitie va depinde, in mare masura, de efortul si disponibilitatea principalilor actori- legislativ, CSM, magistrati, societate civila, de a identifica, cu buna credinta, remedii eficiente si reale… Nu de alta, dar intr-un stat de drept, legea nu poate fi impusa prin metode care incalca legea… Altminteri, in discursul romanilor, functie de tipul de perceptii pe care le prefera, sintagma „In numele legii” va fi din ce in ce mai des inlocuita de sintagme de genul: „In numele dictaturii procurorilor”, „In numele binomului DNA-SRI” sau „In numele parteneriatului ICCJ-DNA”… Si ar fi chiar pacat, sa anihilam lucrurile bune care s-au facut in Justitie doar de dragul musamalizarii unor faradelegi… Regretabile, dar… evidente…
De clasa politica, de societatea civila, de feed-back-ul corpului avocatilor- ignorat pana acum in mai toate demersurile de reformare a Justitiei, desi avocatii sunt cel mai avizat barometru al starii Justitiei- si, nu in ultimul rand, de vointa si anduranta judecatorilor… Care, cred eu, vor…

By Daniel Fenechiu

Share Button

One Response to CAZUL RARINCA: UN NOU EPISOD IN LUPTA INTRE SUSTINATORII SI CONTESTATARII MODULUI IN CARE SE FACE ASTAZI JUSTITIE IN ROMANIA..

  1. Adriana Toma spune:

    Domnule Daniel Fenechiu apreciez articolul si va apreciez pe dumneavoastra in mod special. Eu ca simplu spectator lasind la o parte sustinerea mea politica percep azi ca politicienii au reactivat vechea garda de sub aripa lui Nastase . Stau si ma intreb cum se face ca in atitia ani acesti procurori , judecatori si avocati corupti nu au fost scosi din justitie si cum se face ca judecatori compromisi vin sa achite anumiti inculpati in functie de jocurile politice ? Cum se poate ca o judecatoare ca Viorica Costiniu sa mai practice meseria de judecator cind are sotul condamnat ? Poate sa mai fie credibila ? Se stie despre toate incercarile de a scoate nevinovati pe foarte multi infractori dovediti . Cum sa mai poti crede intr-o justitie curata cind auzi ca serviciile se implica in justitie cind rolul lor este cu totul altul . Cum sa mai crezi in justitie cind politicienii fac legi care sa-i apere pe ei ? Cum sa mai crezi in ceva din Romania cind toate televiziunile manipuleaza la greu ? Eu vad un haos total in Romania si asta o sa ne coste pe toti .

Lasă un răspuns