AJUNGE!!!!

Doar impreuna ii putem invinge!!!

Congresul deputatilor din Madrid.

Congresul deputatilor din Madrid, Comisia pentru afaceri juridice si drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

 

JURNAL DE CONSILIU (1)

Una dintre principalele nemultumiri ale confratilor relativ la activitatea Decanului si a Consiliului Baroului Bucuresti- dupa cum a rezultat si din chestionarul ADSA din martie, a fost lipsa de transparenta… Motiv pentru care, transparenta si o mai buna comunicare in interiorul profesiei au fost- evident nu singurele, obiective prioritare ale proiectului meu cu care am candidat pentru demnitatile de Decan si respectiv consilier al Baroului Bucuresti. Alegerile au trecut, avem un nou Decan si un nou Consiliu- din care, gratie increderii pe care mi-au acordat-o aproape 800 de confrati, fac parte…
Cum lucrurile nu se schimba peste noapte si cum nevoia de transparenta in profesie este mai acuta acum- la inceputul mandatului noului Decan si a noului Consiliu, ca oricand, voi fi consecvent in a face ceea ce am spus in campanie si voi incerca sa informez confratii despre mersul lucrurilor in Consiliul Baroului Bucuresti… Evident, in mod colegial si decent si cu respectarea dispozitiilor art 49, alin 3, din legea noastra:”…Deliberarile si votul constituie secret profesional”. Desi, articolul citat imi da uneori senzatia ca reglementeaza activitatea organului de conducere al unui serviciu de informatii si nu al unui organ colegial al profesiei, pana vom reusi sa impunem transparenta, respectam legea…
Despre sedinta de joi, prima sedinta a noului Consiliu, pot sa va spun ca primele mele impresii sunt pozitive. Atmosfera a fost una decenta si lucrativa iar noul Decan- Ion Dragne, pare a avea abilitatile si experienta necesare asigurarii echilibrului atat de necesar in orice organ colegial. Totodata, perceptia mea este ca Mihai Hotca, Aurel Ciobanu si Octavian Popescu aduc in Consiliu un spirit nou si par a avea deschiderea necesara unei reformari reale a Baroului Bucuresti. In ceea ce ii priveste pe ceilalti colegi din Consiliu, nefiind la primul mandat, ii cunoasteti cu siguranta, cel putin la fel de bine ca mine…
Revenind la sedinta de joi, aceasta a fost una predilect organizatorica. Stabilirea cuantumului indemnizatiei confratilor care au facut parte din comisile de numarare si validare, alegerea prodecanilor si stabilirea programului de sedinte al Consiliului au fost principalele puncte ale ordinii de zi. Asa cum v-am informat anterior- pe Facebook, cuantumul indemnizatiei colegilor din comisiile de numarare si validare a fost stabilit la 1000 de lei, prodecani au fost alesi Petrut Ciobanu si Mihnea Stoica iar sedintele Consiliului se vor tine in continuare marti, de la orele 14,00…
Nu pot incheia fara a va informa ca propunerea pe care am inaintat-o, la solicitarea colegilor din RestartBarou, respectiv aceea ca Consiliu sa recomande delegatiei care va reprezenta Baroul Bucuresti la Congresul Avocatilor sa sustina punctele aprobate in Adunarea Generala Ordinara a Baroului Bucuresti din 24 mai 2015, va fi discutata in sedinta Consiliului din 2 iunie.

By Daniel Fenechiu

Share Button

Lasă un răspuns