AJUNGE!!!!

Doar impreuna ii putem invinge!!!

Congresul deputatilor din Madrid.

Congresul deputatilor din Madrid, Comisia pentru afaceri juridice si drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

 

Category Archives: SCRIPTA MANENT

Depunerea juramantului

In urma cu cateva minute am depus juramantul ca senator…

Posted by Daniel Fenechiu on Wednesday, 21 December 2016

Share Button

Profil de parlamentar: Daniel Fenechiu, deputat PNL Bacău

Avocatul bucureștean Daniel Fenechiu, 47 de ani, a fost ales senator fiind primul înscris pe lista PNL Bacău, care a primit 37.048 de voturi în județ, adică 17,98%.

,,Prezența mea pe lista de candidați a Partidului Național Liberal pentru Senatul României se datorează, cu siguranță, orientării mele de dreapta. Orientare manifestată pe tot parcursul actualului mandat și care a fost atât premiza, cât și liantul colaborării dintre Partidul Național Liberal și Partidul Național Democrat. Mă onorează atât propunerea pe care mi-a făcut-o PNL, dar , mai ales, încrederea și solicitudinea pe care o manifestă întreaga filială și electoratul PNL Bacău (…) În contextul poziției mele de senator de Bacău, susțin implementarea proiectului regional ‘Moldova se ridică’, evident având în prim plan interesele specifice ale Bacăului”, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Fenechiu.

Continuare: agerpres.ro

Share Button

Dialoguri cu Vlad Popovici alături de Daniel Fenechiu

Într-o nouă serie de „Dialoguri”, din cadrul proiectului inițiat de bloggerul Vlad Popovici și cameramanul Teodor Avadani, stăm de vorbă cu deputatul Daniel Fenechiu, care de această dată este candidat la Senatul României.

Share Button

O SINGURA OPTIUNE: MAIA !

Simțirea romaneasca cu drept de vot la alegerile de astazi, de peste Prut, are o singura optiune: MAIA !
Dodon reprezinta partea neagră din trecutul Moldovei, aspirațiile rusofonilor si oligarhilor, aruncarea Moldovei in mlaștina deznădejdii!
Ieșiți la vot si votați Maia! Pentru o Moldova europeană si pentru a da o sansa reîntregirii neamului romanesc!

Share Button

LA NOAPTE INCEPE CAMPANIA ELECTORALA… SUSTINEM LISTELE SI CANDIDATII PNL!

Alegerile din SUA s-au incheiat… A castigat Trump si toata lumea asteapta sa vada ce se va intampla… Speculații sunt multe, certitudini putine… Cert insa e faptul ca SUA fiind o democratie consolidata, nici chiar cel mai puternic om al planetei nu face chiar ce vrea el…
Astazi, la miezul nopții, incepe campania electorala pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Dispar bannerele, mash-urile, si corturile… Le i-au locul emisiunile electorale, intalnirile cu oamenii, afișele cu candidatii si flyerele…
Sper ca vom avea o campanie civilizata, in urma careia cat mai multi romani sa iasa pe 11 decembrie la vot. Atat eu personal, cat si Partidul National Democrat susținem listele si candidatii PNL.

Daniel Fenechiu

Share Button